de la big bang la găurile negre – stephen w hawking / humanitas
~~~
introducere – de carl sagan
ne vedem de viaţa noastră zilnică neînţelegând aproape nimic despre lume
ne gândim prea puţin la mecanismul care generează lumina soarelui ce face posibilă viaţa, la gravitaţia ce ne ţine pe un pământ care altfel ne-ar trimite învârtindu-ne în spaţiu, sau la atomii din care suntem făcuţi şi de a căror stabilitate depindem fundamental
cu excepţia copiilor (care nu ştiu destul pentru a nu pune întrebări importante) puţini dintre noi îşi petrec mult timp întrebându-se de ce natura este aşa cum este: de unde vine cosmosul sau dacă a fost întotdeauna acolo; dacă într-o zi timpul va curge înapoi şi efectul va preceda cauza; sau dacă există limite ultime pentru ceea ce poate cunoaşte omul
există chiar copii, şi eu am întâlnit pe unii dintre ei, care vor să ştie cum arată o gaură neagră; care este cea mai mică particulă de materie; de ce ne amintim trecutul şi nu viitorul; cum se face, dacă la început a fost haos, că acum există, aparent, ordine; şi de ce există un univers
Citeşte mai departe »



