*articol de florin halalau

Una dintre constantele politicii pe care o au făcut-o regimurile comuniste, a fost negarea lui Dumnezeu. Siguri pe ei şi pe superioritatea filosofiei marxiste, au crezut că pot inocula în conştiinţa popoarelor ateismul. Că n-au reuşit, stau dovadă imaginile jurnalelor de actualităţi din 1941, după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, cu ţăranii care dezgropau icoanele ascunse de furia bolşevică. De altfel, în Uniunea Sovietică, a fost una dintre cele mai crunte represiuni împotriva bisericii şi slujitorilor acesteia.

România nu a făcut excepţie. Gheorghiu-Dej a umplut închisorile cu preoţi şi înalţi ierarhi ai Bisericii (Ortodoxe, Romano-Catolice şi Greco-Catolice), în care majoritatea şi-au găsit sfîrşitul ca martiri, iar Ceauşescu şi-a manifestat cu perseverenţă diabolică plăcerea de a demola biserici sau a le muta în spatele unor clădiri noi. În cartea „Bisericile osîndite de Ceauşescu, Bucureşti 1977-1989”, apărută la Editura Anastasia în 1995, se face o trecere în revistă a tuturor lăcaşelor de cult ortodoxe, demolate sau mutate în acei ani. Au căzut Mânăstirea Văcăreşti, Mânăstirea Cotroceni, Biserica Enei, Biserica Sf. Vineri (în ciuda credincioşilor care au încercat cu prezenţa lor să o salveze, Elena Ceauşescu a insistat să fie dărîmată „porcăria”), Mânăstirea Pantelimon. Altele au fost translate, Mânăstirea Mihai Vodă, Biserica Sf. Ioan Nou, Biserica Cuibu cu Barză. Părintele Galeriu scria în prefaţa cărţii: „A lovi într-o biserică înseamnă a lovi în Casa Părintelui ceresc, în Trupul Fiului Său Iisus Hristos, în trupul unui om, în trupul unui neam sfinţit în Duhul Sfînt. A lovi într-un asemenea locaş înseamnă a lovi în cel mai sfînt loc al fiinţei neamului, înseamnă a lovi în puterile lui spirituale, în credinţa care este stînca de rezistenţă, în nădejdea care-l înaripează, în iubirea divină care-i dă viaţă, care-i susţine viaţa.”

Bucureştiul a pierdut în acei ani nu numai construcţiile propriu-zise ale bisericilor, dar şi încrederea că mai putem scăpa din coşmarul comunist. Priveam neputincioşi la prăbuşirea zidurilor sfinte şi odată cu acestea a speranţelor că vom ieşi vreodată din tunelul roşu. Într-o perioadă în care lipsa alimentelor, a căldurii, a curentului electric era privită ca o stare de normalitate, loviturile aplicate Bisericii au fost cel mai greu de suportat. Au căzut sub şenilele regimului ceauşist 20 de biserici ortodoxe, şase sinagogi şi temple de rit mozaic, precum şi trei case de rugăciuni ale cultelor baptist, penticostal şi adventist. Opt biserici ortodoxe au fost translate.

După Revoluţie, unele biserici au fost reconstruite. Sf. Spiridon Vechi din Piaţa Naţiunilor Unite sau Doamna Oltea din Str. Barbu Văcărescu. Altele vor rămîne doar în amintirea celor care s-au închinat şi s-au rugat în ele, cum ar fi Alba Postăvari, Spirea Veche sau Izvorul Tămăduirii, demolate pentru a face loc ruşinoasei Case a Poporului.

Am crescut într-un cartier în care bisericile erau foarte puţine. Balta Albă sau Titan s-a dezvoltat după al doilea război mondial, astfel că a rămas cu bisericile existente în perioada în care pe aceste locuri se afla comuna Dudeşti-Cioplea. Mergeam în copilărie la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Bd. Sălăjan (astăzi Grigorescu), una dintre puţinele din cartier. De altfel, nu-mi imaginam Titanul cu siluete de biserici printre blocuri şi mi se părea normal să le văd doar atunci cînd mergeam în centrul oraşului.

Într-o perioadă în care unii văd în instituţia Bisericii un pericol pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor şi care cer scoaterea icoanelor din şcoli şi a religiei dintre materiile de studiu, a început construcţia de noi biserici, de data aceasta în faţa blocurilor, nu ascunse în spatele cutiilor gri ale socialismului. Tot mai multe, ele se integrează în arhitectura oraşului şi îi redau profilul spiritual. În Titan, există acum biserici noi în Parc, la Potcoava, pe Barajul Rovinari, lîngă Policlinică, pe Bd. Basarabia, pe Str. Gheorghe Petraşcu, pe Str. Ciucea şi sînt aproape finalizate cele de pe Str. Rîmnicu Sărat sau Bd. 1 Decembrie 1918. Este o revanşă a Bisericii în faţa istoriei şi un semn că Dumnezeu îşi duce mai departe lucrarea Sa, într-o epocă în care ateismul militant din anii comunismului este înlocuit de grija excesivă a diverşilor corecţi politici pentru libertatea conştiinţelor noastre. Eu, unul, prefer ca şi Petre Ţuţea, „o babă murdară pe picioare, care stă în faţa Icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel, ateu.”

Eseu apărut în “Cuvântul” nr. 1 / 2008

victimele stalinismului 1924-1947

~~~
lichidaţi din raţiuni de stat (1924-1930)……………………….2.050.000
foamete (datorită colectivizării în
agricultură) (1933-1939)……………………………………………….7.000.000
victime ale aceleiaşi colectivizări………………………………….. 750.000
împuşcaţi (1933-1939)…………………………………………………. 1.600.000
marea teroare
(septembrie 1936 – decembrie 1938)………………………….. 1.005.000
lichidaţi din raţiuni de stat (1939-1947)………………………. 2.700.000
morţi în lagăre şi închisori……………………………………………..21.000.000

total ………………………………………………………………………………..36.105.000

total la care se adaugă
perioada 1917-1923………………………………………………………..14.590.000
perioada 1948-1975………………………………………………………..10.000.000

total…………………………………………………………………………………..60.000.000

stalinismul, cu cei 36 milioane de morţi ai săi, a fost cea mai mare calamitate din istoria umanităţii
cu titlu de comparaţie:
- ciuma, care a omorât un sfert din populaţia europeană (1349-1351), a făcut 24 milioane de morţi
- gripa spaniolă (1918-1920), 25 milioane de morţi
- nazismul (1933-1945), a omorât în lagăre 7 milioane de persoane
- inchiziţia spaniolă (1479-1820) a făcut 30.000 de victime
- comerţul cu negri (1450-1870) a importat în cele 2 americi 9.566.000 de negri
morţi pe drum, un milion şi jumătate au fost aruncaţi în mare

~~~
în 1941, lagărele germane aveau 300.000 de deţinuţi, în timp ce în lagărele din gulag se aflau mai mult de 6 milioane
în 1975, lagărele sovietice aveau încă, după amnesty international mai mult de 10.000 de deţinuţi politici, conform articolului 64 din codul penal sovietic
la 30 ianuarie 1992, elţin a semnat contractul prin care elibera toţi deţinuţii politici
la 7 februarie, la ora 13, ultimul deţinut politic a fost eliberat din lagărul perm-35

gulagul mai deţinea la acea dată un milion de deţinuţi de drept comun

* a se vedea guide des camps de travail in urss, de a sifrin, seewis, 1980

protocoalele secrete ale pactului de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939

~~~
aceste documente, ale căror fotocopii, după extrase de origine germană, le-am publicat, nu există sau nu mai există în arhivele diplomatice ale urss
în timpul ultimei vizite la arhivele sovietice în toamna lui 1988, am fost întrebat asupra surselor noastre
era vorba de copii citate la procesul de la nurenberg de către avocaţii germani ai apărării

la întoarcerea mea i-am informat pe arhiviştii de la bonn
cancelarul kohl a fost întrebat de gorbaciov, în timpul călătoriei sale la moscova, în octombrie 1988
cancelarul a dispus să se facă o copie a tuturor documentelor din 1939 privind partajul oriental
la 2 iunie 1989, congresul deputaţilor poporului din urss a hotărât să deschidă o anchetă parlamentară asupra acestor documente
comisia, formată din 26 de deputaţi, prezidată de alexandru iacovlev şi-a prezentat raportul la 23 decembrie 1969: “apreciere politică şi juridică a pactului germano-sovietic de neagresiune din 1939

a fost publicat de editura novosti, în 1990

purtătorul de cuvânt al guvernului federal de la bonn a precizat:
- exemplarele originale ale protocolului sunt distruse oficial după eşecul lui hitler
- piesele communicate sovieticilor consistă dintr-o cartă originală şi microfilme ale protocoalelor secrete
carta este semnată de ribentrop şi molotov

toate aceste documente provin de la un diplomat german necunoscut, care a refuzat să le distrugă şi le-a ascuns în thuringia (rdg)
după nuremberg au fost trimise la londra, apoi la washington, înainte de a reveni la bonn în anii ‘50
aceste documente nu au fost recunoscute de comintern şi istoria sovietică până în anii ‘90
prin aceasta se stabileşte anexarea tărilor baltice şi a moldovei de către urss şi că acestea nu au cerut niciodată să fie anexate
la 28 septembrie 1939, după campania din polonia, un nou protocol secret atribuie uniunii sovietice polonia orientală
sovieticii renunţau la polonia centrală în schimbul lituaniei
la 11 octombrie 1939, armata roşie se instalează în cele trei ţări baltice, cu promisiunea din partea lui stalin de a nu avea nicio intenţie ideologică în privinţa lor
la 15 iunie 1940, cu ocazia înfrângerii franceze “ultimatumurile” adresate celor trei ţări decideau anexarea lor de cărte urss
plebiscitari “cu braţe vânjoase” au exprimat acordul celor trei populaţii
hitler, ocupat în vest, nu a reacţionat deloc

toate ţările mici şi mijlocii din europa, părăsite, s-au apropiat de berlin, iar pe de altă parte rusia, încercuită de pactul anticomintern, era total izolată şi obligată să încerce o manevră de degajare

acesta a fost sensul pactului de la 23 august 1939, după iacovlev

~~~
în timpul procesului de la moscova privind marea teroare, controversa internaţională cu privire la “paradisul sovietic”, ajunsese la mari înălţimi, despre care fac dovadă publicaţiile epocii
să cităm câteva:

andrew smith, comunist american, de origine slovac
el prezintă în 1936 o mărturie asupra celor trei ani pe care i-a petrecut în urss ca muncitor specialist: “I was a soviet worker”, ed ditton, new york (traducere din limba franceză în revue universelle, paris, 1937)
el descrie lagărele îngrozitoare în care supravieţuiesc 11000 muncitori de la elektozavod, frecventele accidente de muncă, tratamentul inegal, abuzurile privilegiaţilor sistemului

walter citrine, secretar general al sindicatelor britanice (trade unions) a vizitat urss în 1936
a prezentat impresiile sale în “cartea adevărului în rusia”, ed rutlege, londra, 1937:
a afirma că un guvern democratic, aşa cum există în franţa, în anglia, în ţările scandinave şi în alte părţi nu are o valoare reală pentru muncitor este un nonsens
nu am ascuns niciodată imperfecţiunile democraţiei, aşa cum există aceasta, dar o prefer dictaturii comuniste
rusia a suprimat orice opoziţie politică, libertatea cuvântului, a presei, a reuniunilor, sunt refuzate tuturor, cu excepţia partidului comunist
muncitorul rus, păzit milităreşte, spionat în viaţa sa particulară, nu este un om liber
dictatura comunistă este asemenea celei fasciste

roland dorgeles, membru al academiei goncourt, îşi expune impresiile în l’intransigent, paris, ianuarie 1937:
două milioane şi jumătate de privilegiaţi
restul nu are nicio importanţă
muncitorul este exploatat
pedeapsa cu moartea reprezintă o sancţiune curentă pentru sabotaj sau grevă

kleber legay, secretar general al minerilor din nord, raportează în le populaire du nord, la 24 ianuarie 1937:
o dorinţă modestă, fie ca niciodată clasa noastră muncitoare să nu cunoască un nivel social aşa de jos ca al ruşilor

louis ferdinand celine, premiul goncourt, 1934; şi el s-a întors dezgustat din călătoria în urss, mea culpa, ed denoel, paris, 1937:
nu trăiesc decât cu o zecime dintr-un buget normal, cu excepţia poliţiei, armatei, propagandei

andre gide, întoarcerea din urss, ed gallimard, paris, 1937:
ni se promitea dictatura proletariatului; suntem departe de aşa ceva
da, dictatura, dar cea a unui singur om
exact ceea ce nu doream
sunt prea mulţi săraci
nu există nicio ţară unde spiritul este mai puţin liber, mai supus, mai terorizat, mai vasalizat

este deci limpede că lumea era informată încă din 1937
asta nu a schimbat cu nimic opinia publică a lumii libere
răspunderea marii terori trebuie să fie împărtăşită de toţi

mici lecţii despre cum funcţionează psihologia maselor şi propaganda

~~~
Marea masă a unui popor nu poate decât foarte puţin accede la ideile abstracte.
Ea va fi mai uşor de cucerit în domeniul sentimentelor şi aici se găsesc resorturile secrete ale reacţiilor sale, fie pozitive, fie negative…
Dar pentru a construi ceva pe terenul sentimentelor mulţimii, trebuie ca acestea să fie extraordinar de stabile.
Credinţa este mai dificil de zdruncinat decât ştiinţa.
În toate timpurile, forţa care a declanşat revoluţiile cele mai violente de pe pământ a constat într-o măsură mult mai mică în proclamarea unei idei ştiinţifice care să cucerească mulţimile, decât crearea acelui fanatism şi acelei isterii colective ce supune masele în mod implacabil.
Oricine vrea să cucerească masa trebuie să cunoască cheia ce deschide uşa inimii ei. În acest caz, obiectivitatea înseamnă slăbiciune, iar voinţa, putere.

~~~
Capacitatea de asimilare a maselor largi este foarte limitată, înţelegerea puţină, dar, dimpotrivă, lipsa sa de memorie este mare.
Deci orice propagandă eficace trebuie să se limiteze la doar câteva puncte şi să le pună în valoare prin formularea unor formule stereotipe.

Mulţimea nu va ţine minte decât după repetarea necontenită a noţiunilor cele mai simple.

Din acelaşi motiv, este preferabil să se meargă până la capăt după programul de început chiar dacă anumite puncte ale sale sunt depăşite prin prisma evenimentelor, în special pentru evitarea confuziei din minţile celor mulţi, care nu şi-ar putea explica lesne de ce un anume punct din dogmă a trebuit să fie înlocuit, odată ce dogma este dogmă.

Dacă minţiţi, minciunile trebuie să fie uriaşe.
Este ceea ce fac cei care cunosc masele; ei pun în aplicare principiul foarte just conform căruia, cu cât sunt mai mari minciunile, cu atât devine mai sigur că o parte din ele vor fi crezute.
Într-adevăr, marea masă se lasă cu atât mai uşor coruptă în cele mai adânci fibre ale sufletului cu cât este mai puţin conştientă că se lansează într-o acţiune ce serveşte răul: tocmai de aceea, dată fiind simplitatea primitivă a sentimentelor ei, va deveni mai uşor victima unei minciuni mari decât a unei minciuni mici.
În ceea ce o priveşte, ea nu se dedă în general decât la minciuni mici, ruşinându-se prea tare de cele mari (vezi 9-11).
Iată de ce ea nu va putea concepe ca posibilă o asemenea falsitate şi nu va putea crede că alţii sunt în stare de minciuni neruşinate.

Prin urmare, întotdeauna ceva din cele mai sfruntate minciuni îşi atinge scopul, lucru de necontestat.

Mai ales, nu ezitaţi niciodată, şi nu explicaţi niciodată ceea ce spuneţi, nu-i faceţi niciodată vreo concesie adversarului, pictaţi toate contrastele în negrul cel mai negru şi albul cel mai alb.
Aceasta este prima dintre concluziile necesare oricărei propagande în general: să cunoşti poziţia sistematică unilaterală, cu privire la orice chestiune dezbătută.
În toate timpurile, poporul a considerat atacarea nemiloasă a adversarilor lor ca fiind cea mai sigură dovadă a bunei credinţe.
Pentru el, a renunţa să-i distrugi pe aceştia înseamnă a înşela buna credinţă, înseamnă chiar a nega că aşa ceva există.

Vehemenţă, pasiune şi fanatism, iată această puternică atracţie magnetică care nu se poate exercita asupra maselor prin intermediul marilor idei, această forţă de convingere care dăruieşte, de una singură, credinţa absolută în principiile sale şi hotărârea fanatică de a le face să triumfe.

de la big bang la găurile negre – stephen w hawking / humanitas

~~~
introducere – de carl sagan

ne vedem de viaţa noastră zilnică neînţelegând aproape nimic despre lume
ne gândim prea puţin la mecanismul care generează lumina soarelui ce face posibilă viaţa, la gravitaţia ce ne ţine pe un pământ care altfel ne-ar trimite învârtindu-ne în spaţiu, sau la atomii din care suntem făcuţi şi de a căror stabilitate depindem fundamental
cu excepţia copiilor (care nu ştiu destul pentru a nu pune întrebări importante) puţini dintre noi îşi petrec mult timp întrebându-se de ce natura este aşa cum este: de unde vine cosmosul sau dacă a fost întotdeauna acolo; dacă într-o zi timpul va curge înapoi şi efectul va preceda cauza; sau dacă există limite ultime pentru ceea ce poate cunoaşte omul
există chiar copii, şi eu am întâlnit pe unii dintre ei, care vor să ştie cum arată o gaură neagră; care este cea mai mică particulă de materie; de ce ne amintim trecutul şi nu viitorul; cum se face, dacă la început a fost haos, că acum există, aparent, ordine; şi de ce există un univers

în societatea noastră încă se mai obişnuieşte ca părinţii şi profesorii să răspundă la majoritatea acestor întrebări cu o ridicare din umeri, sau făcând apel la percepte religioase amintite vag
unii sunt incomodaţi de asemenea subiecte, deoarece ele expun atât de viu limitele înţelegerii umane
dar multe din rezultatele filosofiei şi ştiinţei au fost obţinute datorită unor astfel de întrebări
un număr din ce în ce mai mare de adulţi îşi doresc să pună întrebări de acest fel şi uneori obţin nişte răspunsuri surprinzătoare
la distanţă egală faţă de atomi şi stele, noi ne extindem orizonturile de cercetare pentru a le cuprinde pe amândouă: infinitul mic şi infinitul mare

în primăvara lui 1974, cu circa doi ani înainte ca nava spaţială viking să coboare pe marte, am fost în anglia, la o întrunire sponsorizată de societatea regală din londra privind problema modalităţilor de căutare a vieţii extraterestre
într-o pauză am observat că o întrunire mult mai mare avea loc într-o sală alăturată, în care am intrat din curiozitate
curând mi-am dat seama că asistam la un vechi ritual: învestitura de noi membri ai societăţii regale, una dintre cele mai vechi organizaţii ştiinţifice ale planetei
în rândul întâi, un tânăr într-un scaun cu rotile îşi semna, foarte încet, numele într-o carte care purta pe primele pagini semnătura lui isaac newton
când în sfârşit a terminat, au izbucnit ovaţii emoţionante
încă de atunci stephen hawking era o legendă

hawking este acum profesor de matematică la universitatea cambridge, un post deţinut odată de newton şi apoi de dirac, doi cercetători celebri ai infinitului mare şi infinitului mic
el este vrednicul lor succesor
această primă carte pentru nespecialişti a lui hawking cuprinde recompense de multe feluri pentru cititorul nespecializat
tot aşa de interesantă ca şi conţinutul variat al cărţii este imaginea pe care o dă asupra funcţionării gândirii autorului
în această carte există revelaţii lucide asupra frontierelor fizicii, astronomiei, cosmologiei şi curajului
aceasta este, de asemenea, o carte despre dumnezeu sau, poate, despre absenţa lui dumnezeu
cuvântul dumnezeu umple aceste pagini
hawking porneşte în căutarea răspunsului la faimoasa întrebare dacă dumnezeu a avut de ales în crearea universului
hawking încearcă, aşa cum afirmă explicit, să înţeleagă gândirea lui dumnezeu

şi aceasta face cu atât mai neaşteptat rezultatul efortului, cel puţin până acum: un univers fără margini în spaţiu, fără început sau sfârşit în timp, şi nimic de făcut pentru creator

~~~
imaginea noastră despre univers

un savant bine cunoscut (unii spun că a fost bertrand russell) a ţinut odată o conferinţă publică de astronomie
el a arătat cum pământul se învârteşte în jurul soarelui şi cum soarele, la rândul său, se învârteşte în jurul centrului unei colecţii vaste de stele numită galaxia noastră
la sfârşitul conferinţei sale, o bătrânică din fundul sălii s-a ridicat şi a spus:
“ceea ce ne-aţi spus sunt prostii
în realitate, lumea este un disc aşezat pe spatele unei broaşte ţestoase gigantice
savantul a avut un zâmbet de superioritate înainte de a replica: “şi pe ce stă broasca ţestoasă” “eşti foarte deştept tinere, foarte deştept,” a spus bătrâna doamnă – “dar sunt broaşte ţestoase până jos”

majoritatea oamenilor ar găsi ridicolă imaginea universului nostru ca un turn infinit de broaşte ţestoase, dar de ce să credem că noi ştim mai bine?
ce ştim despre univers, şi cum o ştim?
de unde vine universul şi încotro merge?
are universul un început şi dacă da, ce s-a întâmplat înainte de acesta?
care este natura timpului?
va ajunge el la un sfârşit?
progrese recente ale fizicii, posibile în parte datorită unor tehnologii fantastice, sugerează răspunsuri la unele dintre aceste întrebări vechi
poate că într-o zi aceste răspunsuri vor părea tot atât de evidente ca şi mişcarea pământului în jurul soarelui – sau poate tot aşa de ridicole ca un turn de broaşte ţestoase
numai timpul, oricare ar fi acesta, ne va spune

încă din anul 340 îCr, filosoful grec aristotel, în cartea sa despre ceruri, a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc
în primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună
umbra pământului pe lună era întotdeauna rotundă, ceea ce ar fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic
dacă pământul ar fi fost un disc plat, umbra ar fi fost alungită si eliptică, în afară de cazul în care elipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului
în al doilea rând, grecii ştiau din călătoriile lor că steaua polară apare mai jos pe cer când se vede din sud decât când se vede din regiunile mai nordice (deoarece steaua polară se găseşte despura polului nord, ea îi apare unui observator aflat la polul nord chiar deasupra, dar pentru cineva care priveşte de la ecuator ea pare să se afle chiar la orizont)

aristotel a efectuat chiar, din diferenţa dintre poziţiile aparente ale stelei polare în egipt şi în grecia, o evaluare a distanţei din jurul pământului, de 400,000 de stadii
nu se ştie exact care era lungimea unei stadii, dar probabil a avut circa 200 de yarzi, ceea ce face ca estimarea lui aristotel să fie de două ori mai mare decât cifra acceptată în mod curent
grecii aveau chiar şi un al treilea argument că pământul este rotund, pentru că altfel de ce se văd mai întâi pânzele unei corăbii deasupra orizontului şi numai după aceea se vede copastia?
aristotel credea că pământul era fix, iar sioarele, luna, planetele şi stelele se deplasează pe orbite circulare în jurul lui
el credea astfel deoarece simţea, din motive mistice, că pământul era centrul universului şi că mişcarea circulară era perfectă
această idee a fost elaborată de ptolemeu în secolul al II-lea d Cr într-un model cosmologic complex
pământul stătea în centru, înconjurat de opt sfere care purtau luna, soarele, stelele şi cele cinci planete cunoscute în acel moment: mercur, venus, marte, jupiter şi saturn
la rândul lor planetele se mişcau pe cercuri mai mici ataşate unor sfere, pentru a explica traiectoriile lor mai complicate pe cer

sfera interioară purta aşa numitele stele fixe, care stau în totdeauna în aceleaşi poziţii unele faţă de celelalte, dar care se rotesc împreună pe cer
ceea ce se găsea dincolo de ultima sferă nu a fost niciodată foarte clar, dar în mod sigur nu făcea parte din universul observabil al umanităţii
modelul lui ptolemeu dădea un sistem destul de precis pentru precizarea poziţiilor corpurilor cereşti pe cer
dar, pentru a prezice corect aceste poziţii, ptolemeu a trebuit să facă ipoteza că luna urma o traiectorie care o aducea în unele cazuri la o distanţă de două ori mai aproape de pământ decât în altele
şi aceasta însemna că luna trebuia să fie în unele cazuri de două ori mai mare decât în altele
ptolemeu a recunoscut acest punct slab dar, cu toate acestea, modelul era acceptat în general, deşi nu universal
el a fost recunoscut de biserica creştină ca o imagine a universului care era în conformitate cu scriptura, deoarece avea marele avantaj că lăsa, în afara sferei cu stelele fixe o mulţime de spaţiu pentru rai şi iad

totuşi, în 1514 un preot polonez, nicholas copernic, a propus un model mai simplu (la început, poate de frică să nu fie stigmatizat ca eretic de biserica sa, copernic a pus anonim în circulaţie modelul său)
ideea sa era că soarele era staţionat în centru şi planetele se mişcă pe orbite circulare în jurul soarelui
a trecut aproape un secol înainte ca această idee să fie luată în serios
atunci, doi astronomi – johannes kepler şi galileo galilei – au început să sprijine public teoria lui copernic, în ciuda faptului că orbitele pe care le-a prezis nu se potriveau exact cu cele observate
lovitura de graţie i s-a dat teoriei aristoteliano-ptolemeice în 1609
în acel an, galilei a observat că ea era însoţită de câţiva sateliţi mici, sau luni, care se roteau în jurul ei
aceasta însemna că nu orice corp trebuia să se învârtă în jurul pământului aşa cum credeau aristotel şi ptolemeu (desigur, era încă posibil să se creadă că pământul era fix în centrul universului şi că lunile lui jupiter se mişcau pe traiectorii extrem de complicate în jurul pământului, dând aparenţa că ele se rotesc în jurul lui jupiter / totuşi teoria lui copernic era mult mai simplă)

în acelaşi timp, kepler a modificat teoria lui copernic, sugerând că planetele nu se mişcă pe orbite circulare ci eliptice (o elipsă este un cerc alungit)
acum prezicerile se potriveau în sfârşit cu observaţiile
în ceea ce îl priveşte pe kepler, orbitele eliptice erau doar o ipoteză ad hoc, şi încă una respingătoare, deoarece elipsele erau mai puţin perfecte decât cercurile
descoperind aproape accidental că orbitele eliptice se potrivesc bine observaţiilor, el nu a putut să le împace cu ideea sa că planetele erau determinate de forţe magnetice să se mişte în jurul soarelui

~~~
Niciodată Orwell nu a aproximat mai bine şi nu a văzut viitorul atât de apropiat de realitate, ca în cazul “ Experimentului de la Piteşti “.
Multă lume nici nu a auzit de Ţurcanu, “ ODCC – Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste”, Nicolski şi planul lor diabolic.
Cine mai deschide astăzi trei cărţi prăfuite scrise de Dumitru Bacu, Virgil Ierunca şi Paul Goma? Nimeni.
Vă imaginaţi cât de bine a fost păstrat acest secret dacă numai trei oameni au avut curajul să deschidă gura în 50 de ani ?
Dar, de fapt, ce s-a întâmplat în acest oraş liniştit de provincie ?
Simplu.
Au murit 2.500 de tineri, iar regimul aplicat celor care au supravieţuit, a mai ucis încă cel puţin 10.000 de oameni de-a lungul obsedantului deceniu.
Cum ?
Cu grijă. Mare grijă.
Închisoarea deţinuţilor politici de la Piteşti era ( în perioada anilor 1948 – 1953 ) un loc în care aterizau strânşi cu japca toţi elevii, studenţii recalcitranţi, mă rog – cred că, aproape, toată lumea ar fi avut un bilet dus garantat.
Adică, cei care se opun încălcării drepturilor omului, indiferent de pregătirea respectivei persoane.
Un loc de detenţie unde media de vârstă era de 19 ani.
Tineri care până mai ieri aveau vise, iubite, parinţi, bunici, ajungeau fără să ştie, într-un loc în care domnea răul la superlativ; pentru ca noi, în prezent, să putem plânge cu lacrimi de crocodil după societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acolo hotârase regimul revoluţionar socialist ( cea mai dreaptă dintre orânduiri ) să cazeze viitorul ţării.
Celule de 8 mp în care se îngesuiau cate 5-6 fiinţe.
Ziduri roase de mucegai, mirosul fetid, imposibil de suportat – transpiratie, murdarie si fecale, ferestre oblonite, prin care nu pătrundea aerul, ce să mai spunem de lumină.
Tineta era ţinuta în celulă, iar deţinuţii nu aveau voie să o acopere – primeau 5 zile de carceră, un loc în care nu puteau să stea decât în picioare, fără hrană, numai cu apă !
Calvarul acestei tinete ar fi amuzant dacă ai privi lucrurile din perspectiva unui dezaxat – trebuia golită o dată pe zi, iar cel desemnat prin rotaţie să facă acest drum imposibil, trecea printr-un tunel format din gardieni de la uşa celulei până la budă.
Fiecare “ om ” din care era alcătuit tunelul, avea în mana o bâtă ( în jargonul ministerului afacerilor interne se numea “ pulan “ – deh cadrele MAI nu prea erau şcolite – oameni din popor, maneliştii zilelor noastre ) pe care o folosea la lovirea persoanei care ducea tineta plină, iar dacă cumva bietul arestat vărsa ceva din conţinut, sub ploaia de lovituri, era pus sa curete cu mâinile locurile astfel murdarite.
În aceste condiţii drăguţe, singura speranţă, singurul sprijin, rămâneau camarazii de chin.
Gardienii – nişte indivizi cu feţe mongoloide, retardaţi mintal – erau recrutaţi din spitalele de psihiatrie şi case de nebuni.
Nu aveau nimic omenesc în ei.

~~~
Nici măcar privirea – tulbure de atâta inteligenţă.
Nici măcar limbajul – de nedescifrat pentru un om normal.
Singurele fiinţe în care puteai crede erau camarazii năpăstuiţi de lângă tine.
Singura alinare era discuţia în grup pe diverse teme – o adevărata sală de cursuri – o universitate dacă se poate numi aşa.
Se ştie că prietenii se cunosc numai în situaţii limită, viaţă şi moarte – numai aşa se probează caracterul, se cimentează prieteniile adevărate.
Şi tocmai în acest punct sensibil, s-au găsit minţi luminate – ilisecu apare soarele răsare – să lovească.
Să distrugă.
Să calce în picioare şi sa terfeleasca si ultima picatura de demnitate rămasă.
Nu a existat (ăi este dovedit istoric ) nicăieri în lume un asemenea loc de detenţie.
Nici asiaticii, care sunt recunoscuţi pentru rafinamentul torturilor, nu s-au gândit la un asemenea experiment.
Nu există pe coverta lumii ăsteia, o atrocitate care să depaşească în cruzime pe cea de la penitenciarul de la Piteşti.
Nimeni, în toată istoria zbuciumată şi plină de mizerie a omenirii, nu a fost în stare să ticluiască şi să ducă la bun sfârşit un asemenea experiment monstruos.
Ce au făcut tovaraşii noştri dragi ?
Au inventat o organizaţie a detinutilor cu convingeri comuniste.
Aceştia aveau rolul să se ocupe de reeducarea camarazilor şi aducerea lor pe drumul cel bun, adica să devină buni comunişti, oameni de stânga adevăraţi – asta vroiau să creeze. ( au reuşit – în 2006 avem nostalgici comunişti născuţi după 1985 ! )
Din fiecare celulă s-au recrutat oamenii de nădejde.
Nu mai contează motivele pentru care unii dintre ei au intrat în acest joc cumplit cu moartea – de frică, din convingere, sadism sau boală – nu e relevant.
Important este că aceste grupuri s-au format cu ajutorul administraţiei şi după ce s-a definitivat planul de acţiune, într-o anumită zi la o anumită oră – a pornit tăvălugul.
La semnal, prietenul de lângă tine începe să te lovească cu sălbăticie, ferocitate şi tu stai ca prostul în ploaie, preplex încă, şi nu îţi dai seama ce ţi se întâmplă.
Un vacarm de necrezut.
Toată lumea păruia pe toată lumea.
Scene halucinante – desprinse de realitate – nimeni nu întelegea nimic.
Toţi strigau după ajutor. Singura speranţă – ce ironic ! – au devenit gardienii.

Nu a intervenit nimeni.
Dimpotrivă.

Au fost batai de o sălbăticie de necrezut, urmate apoi de pauze în care victimele erau puse să îşi renege familia, credinţa, idealurile.
După aceea urmau torturile – băgatul de zeci de ori cu capul în tinetă – curăţirea celulei cu limba – tăieturi efectuate în diferite părţi ale corpului cu obiecte ascuţite şi umplute cu flegmă pentru a provoca infecţii rapide – mâncatul în patru labe din farfurie ca animalele – etc……. ( puteţi să citiţi cele trei cărţi; pe la anticariate se mai găsesc – lumea nu prea este interesată de fapte reale, mai repede răsfoim un Tin Tin sau vedem un film cu sergiu nicolaescu )
Dar cel mai rău lucru era Camera 4 Spital.
Acolo se făcea reeducarea.
Deţinutul era dus acolo şi ţinut în interogatorii chinuitoare şi nesfârşite, până ce “educatorul” consfiinţea că respectivul e pocait şi demn de încredere.

În acestă cameră sinistră se distrugea orice urmă de demnitate umană.
Aici, în acest laborator oribil, au murit mii de conştiinţe; au îmbătrânit mii de tineri.
Erai pus să o înjuri pe mama care te-a născut, să susţii şi să argumentezi serios că: sora e o curvă ordinară şi tata un pedofil notoriu, homosexual vândut forţelor imperialiste de dreapta şi că singurul Dumnezeu la care te poţi închina este Marx.
Urma apoi alt stagiu – deţinutul astfel reeducat devenea la rândul lui călău.
Era trimis în celulă şi pus la treabă – victima devenea astfel asociată la crimă – pentru totdeauna.
Nici un om care a trecut pe la reeducarea de la Piteşti nu a ieşit fără traume psihice majore.
Şi uite aşa închidem un ciclu.
Uitaţi, vă rog !
Nu vă încărcaţi mintea cu lucruri inutile.
Viaţa e frumoasă şi merită trăită.
Somn uşor !

~~~
Moartea lui Stalin a fost vreme de mulţi ani obiect de speculaţii diverse. Hrusciov, în memoriile sale spunea că Beria l-a ucis, ca să scape de arest; Molotov a spus că a fost o conspiraţie a troicii Hrusciov, Beria, Malenkov şi tot aşa au dat vina unul pe altul, fără să existe probe de nici un fel.
La începutul anilor 90, după căderea URSS-ului, s-au deschis arhivele şi astfel am putut afla adevărul; a murit de moarte bună, la el în pat, consiliat de 9 medici şi cu toate îngrijirile posibile din aceea vreme.
Nici vorbă de conspiraţii, lovituri de palat sau ceva asemănator. Nici măcar legenda, că l-au lăsat să moară fără asistenţă medicală, nu este adevărată.
Articolul lui A Ribin “ Săracul Iosif “, din revista “ Argumenti i fakti “ ne arată cum a murit marele cârmaci:

“ Concluzia consiliului de medici privind moartea lui Stalin.
( 5 martie 1953, ora 24.00 )
Starea bolnavului s-a înrăutăţit în dimineaţa zilei de 5 martie. Tulburarile de respiraţie s-au intensificat şi s-au manifestat deosebit de pregnant în a doua jumătate a nopţii şi în dimineaţa zilei de 5 martie. Imediat după ora noua la bolnav a aparut o voma cu sange, care s-a incheiat cu un colaps grav, din care bolnavul a putut fi scos numai cu dificultate. La ora 11 si 30 de minute dupa cateva spasme de voma din nou a aparut o stare de colaps cu transpiratie puternica, disparitia pulsului in artera radiala; din colaps bolnavul a fost scos cu dificultate dupa injectii cu camfor, cofeina, cardiozol, strofantin etc…
Electrocardiograma, facuta la ora 11 dimineata, arata tulburari acute ale circulatiei sanguine coronariene cu modificari de focare in peretele dorsal al inimii.
Consiliul considera drept cauza a vomitarii cu sange tulburarile trofice vasculare ale stratului membranei stomacului.
Ora 19.50 – Injectie cu camfor. Pulsul frecvent, slab. Pleoapele nu se inchid complet.
Ora 20.00 – Pulsul 150, cu umplere slaba. Injectie 0.1 cofeina.
Ora 20.10 – Pulsul 140, umplerea ceva mai bine. Transpiratie. Respiratia 45. Intramuscular s-a introdus gluconat de calciu 10.0. Stare comatoasa. Puls des cu umplere slaba. Transpiratie generala, brusca. Inchiderea incompleta a pleoapelor. Absenta miscarilor reflectoare in extremitatile stangi. Respiratie superficiala.
Ora 20.35 cardiozol 2.0
Ora 20.45 gluconat de calciu 10.0 intramuscular
Ora 20.50 camfor 3.0
Ora 21.00 cofeina 2.0
Ora 21.20 Cianoza accentuata a fetei. Pielea este umeda. Respiratia 45 pe minut. Pulsul aritmic, 140 pe minut, de umplere mica, din cand in cand filiform. Plamanii – sunet de cutie, in fata si pe suprafata laterala nu se aud sunete deosebite. Inima – tonurile sunt in surdina, ebriocardie. Burta este umflata. La percutie burta are zgomot de timpan.
Ora 21.20 S-a introdus sub piele 200.0 glucoza solutie 5%.
Ora 21.30 Transpiratie accentuata. Bolnavul este umed. Pulsul filiform, cianoza s-a intensificat. Numarul de respiratii 48 pe minut. Tonurile inimii in surdina. Oxigen o portie. Respiratie superficiala.
Ora 21.40 carbogen ( 4,6% CO2 ) 30 de secunde apoi oxigen. S-au facut injectii cu camfor si adrenalina. Respiratie artificiala.
Ora 21.50 Tovarasul Stalin a incetat din viata.
Tretiakov, Lukomski, Tareev, Konovalov, Miasnikov, Filimonov, Glazunov, Tkacev, Ivanov.

Diagnosticul patologico – anatomic.
Boala hipertonica cu o insemnata hipertrofiere a compartimentului din stanga al inimii. Arteroscleroza manifesta la arterele creierului, o arteroscleroza moderata a arterelor coronare ale inimii, nefroscleroza arterosclerotica. Ampla hemoragie cu inmuiere in zona nodurilor de sub scoarta si a capsulei interne a emisferei stangi a creierului. Multiple hemoragii subendocardiale in compartimentul din stanga, mai ales in prag. Neuniformitatea umplerii cu sange in zona peretelui dorsal al compartimentului din stanga cu modificari distrofice ale miocardului. Multiple erozii hemoragice marunte ale stratului membranei stomacului si a duodenului cu o hemoragie moderata in cavitatea stomacului si a intestinului subtire. Bronsita acuta de catar a plamanului drept. Inflamatie a plamanului drept cu hipostaze si atelectaze… Ficatul inconjurat de grasime cu mici modificari cirotice. Multipli diverticuli ai intestinului sigma si conexiuni in stomac pe circumferinta.
Epicriza.
Moartea lui Iosif Visarionovici Stalin a fost consecinta unei ample hemoragii cerebrale, care a provocat perturbari ireversibile ale functiilor vitale de respiratie si circulatie a sangelui. Hemoragia din creier a aparut pe baza bolii hipertonice, care a contribuit de asemenea la dezvoltarea arterosclerozei arterelor craniene si in mai mica masura a arterelor coronariene ale inimii.
In legatura cu hemoragia cerebrala au aparut perturbari acute in muschiul inimii. In acelsi timp au aparut multiple mici hemoragii in membrana stomacului si in circulatia sangelui din stomac.
Avand in vedere evolutia bolii trebuie sa se recunoasca faptul ca perturbarile mentionate ale circulatiei sangelui au contribuit la dezvoltarea unor noi accese de colaps, care au fost observate in ultima zi de viata a lui V.I. Stalin. “

democraţii comandau telefonic fete de la columbia plaza

~~~
despre afacerea watergate s-a afirmat că a reprezentat o tentativă a oamenilor lui nixon de a sustrage fraudulos, noaptea, documente despre finanţări ilicite din sediul partidului democrat, situat în blocul watergate

în realitate, există şi un al doilea motiv pentru spargerea de la watergate

în apropierea clădirii se afla blocul columbia plaza
aici se găsea un bordel patronat de heidi rikan, amanta naşului mafiot joe nesline, zis “dihorul”, patronul localurilor pentru homosexuali din los angeles
fetele lui rikan deserveau, cu prioritate, pe politicienii democraţi din blocul watergate, situat în apropiere
democraţii comandau feteleprintr-un simplu telefon, hoover fila de mai mult timp afacerea
el i-a dezvăluit-o lui nixon
când băieţii lui nixon au pătruns noaptea în sediul democraţilor de la watergate, aceştia primiseră ordin să descopere şi documentele compromiţătoare privind legăturile politicienilor democraţi cu fetele lui madam rikan

~~~
cu un deceniu mai înainte, aceeaşi madam rikan i-o servise lui john kennedy pe nemţoaica ellen rometsch, care se dovedise însă a fi o agentă est-germană
cum se apropiau alegerile prezidenţiale şi generale din 1972, nixon şi republicanii doreau să dea o dublă lovitură democraţilor:
finanţările ilicite din campaniile electorale anterioare
şi
prostituţia cu fetele de la bordelul de la columbia plaza

desconspirarea laturii sexuale a scandalului watergate nu mai convenea însă nici republicanilor, cei ai căror oameni pătrunseseră noaptea – prin efracţie – în sediul democraţilor, dar nici democraţilor trecuţi în condicuţa lui madam rikan
în plus hoover deţinea şi un alt sex dosar, din care puteau ieşi scântei
astfel, bătrânul copoi primise un raport în care dezvăluia că principalii implicaţi în afacerea watergate – hr haldeman, j ehrlichman şi dwight chapin – erau homosexuali notorii

sursa lui hoover era un barman, care susţinea că cei trei participau la petrecerile homosexualilor de la watergate

şantajul sexual devenise, între timp, o practică care uneori, se întorcea chiar împotriva lui hoover
astfel naşul mafiot meyer lansky deţinea nişte fotografii de la sfârşitul anilor ’40, care îl înfăţişeau pe hoover, îmbrăcat ca o femeie, la petrecerile cu homosexuali
altele, în timpul unei partide de amor cu iubitul de-o viaţă al bătrânului copoi: clyde tolson
un mărunt detectiv, carl shoffer, sugerase comisiei care ancheta afacerea watergate să cerceteze şi grupul prostituatelor masculine de pe capitol hill, patronaţi de joe “dihorul”

nimeni n-avea interesul să răstoarne muşuroiul

***dosare ultrasecrete – editura omega

o sferă de lemn având pe ea o gaură feminină este atârnată cu o coardă fină de vioară, deasupra unei semilune al cărei capăt atinge cavitatea
spectatorul este forţat, instinctiv, să facă sfera să alunece pe capătul semilunei, ceea ce lungimea corzii nu-i îngăduie decât parţial

*** text de salvador dali